Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou. Icoanele pictate, desenate, gravate sau turnate, pe lemn, sticlă, pânză, metal sau alte materiale sunt doar asemănarea moartă a unei asemănări vii. Acestea din urmă sunt doar reprezentarea fizică şi sărăcăcioasă a unei alte asemănări spirituale şi infinit de bogate. Icoanele adevărate şi vii îl iubesc în mod organic pe Dumnezeu, de care aparţin, dar icoanele pictate sau desenate, etc. nu pot să îl iubească pe Dumnezeu şi ele reprezintă doar imaginea exterioară a omului.

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse.

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie. Trebuie să precizăm încă de la început că problema se pune de a şti dacă trebuie să ţinem o zi de odihnă sau nu, în sistemul N.T. şi dacă răspunsul este afirmativ, care este aceea zi de odihnă, este ea sâmbăta, sau este duminica? Adventiştii susţin că închinarea la Dumnezeu sâmbăta este esenţială şi că ea înseamnă o recunoaştere a autorităţii lui Dumnezeu.

Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8)

Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci. Isus (Iisus) te cheamă şi dacă auzi această chemare merită să îi răspunzi, căci este o chemare la viaţă şi la fericire. Nu te împiedica de oamenii care vorbesc doar despre El. Nu te împiedica de sălile impunătoare, ale instituţiilor bisericeşti şi în care tu te simţi atât de mic şi de ne însemnat.

Mulți predicatori spun oamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți cei credincioși și să reamintească acestora, cu alte cuvinte, ceea ce ei au auzit deja de nenumărate ori. Marea majoritate a predicatorilor nu riscă să susțină adevăruri nepopulare, căci ce s-ar face ei fără sprijinul popular?

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi, prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu. Acesta este un element al credinței noastre, dar nu cel mai important. Dumnezeu dorește să îl lăudăm, mai mult prin fapte decât prin vorbe. Adunările creștine sunt un fel de școli de duminică pentru adulți, dar cunoștințele acumulate trebuie puse în practică. 

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire ... (Romani 10; 10) Este acest principiu valabil numai pentru bărbaţi sau este valabil şi pentru femei?

Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere. Dumnezeu are nevoie de persoane care ştiu să primească şi care apreciază ceea ce primesc. Tatăl Ceresc nu este o Persoană egoistă care aşteaptă de la noi să îi acordăm slavă, laude şi alte forme de recunoaştere, care să îi producă mulţumire de Sine.

Acolo unde este autoritate spirituala impusă între oameni, acolo este satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice. De ce îşi doreşte fiecare să obţină puterea, autoritatea? Pentru că într-un climat în care domină autoritatea instituţiilor bisericeşti, a fi liber, a te putea manifesta şi împlini pe tine însuţi presupune, în mod necesar a deţine puterea, deci autoritatea.