În Creștinism, există câteva posibilități de interpretare care privesc relația dintre Dumnezeu și lume și de asemenea calitatea Lui de Creator. 

Punctul de vedere teist creaționist

Conform acestui punct de vedere, Dumnezeu este Creatorul a tot ce există. El a creat direct universul cu toate corpurile cerești și Pământul cu tot ceea ce conține acesta. Dumnezeu a creat toate aceste lucruri fie în șase zile calendaristice, conform adepților unui Pământ tânăr, fie în șase perioade lungi de timp, idee susținută de adepții teoriei zilelor-ere. Dumnezeu nu este răspunzător pentru răul din lume și tot răul vine de la îngerul decăzut Satana și de la oamenii care nu au ascultat de El.

Atunci când considerăm că povestirile despre crearea primilor oameni din Biblie reprezintă descrierea unor fapte reale există pericolul ca să interpretăm greșit statutul femeilor în comunitățile creștine și în societate. Eva este văzută, în cartea Facerea capitolul 2, ca o ființă umană derivată din bărbat și într-un fel inferioară acestuia. Pentru acest motiv, în multe din Bisericile instituționale, femeilor nu le este permis să predice și nu sunt egale cu bărbații în serviciul lui Dumnezeu. Iată ce ne spune Biblia despre crearea femeii:

Marea dilemă a omului modern este alegerea dintre adevărul crud și o iluzie care poate genera confort interior. Suntem oare gata să sacrificăm un confort iluzoriu, o pace interioară bazată pe adevăruri îndoielnice de dragul adevărului curat, acela pe care suntem nevoiți să îl înfruntăm direct pentru a merge mai departe în căutările noastre? Este adevărul un drum, mai degrabă decât oprirea într-o stație? Consider că adevărata bogăție spirituală o reprezintă permanentele adăugiri la cunoașterea adevărului.

Dumnezeu, așa cum este prezentat în cartea Geneza, prima carte a Bibliei, nu avea de ce să creeze lumea într-o ordine absurdă, așa cum ne spune Biblia. El nu ar fi creat ziua și noaptea în prima zi, după cum afirmă textele biblice, dar cerul l-ar fi creat doar în ziua a doua și soarele și celelalte corpuri cerești doar în ziua a patra. Ce sens are creația luminii fără cer? Cine poate să fie considerat păcătos și să fie condamnat la un așa zis iad veșnic doar pentru că nu crede o asemenea absurditate? Oricine nu crede în legende nu va crede nici în împărțirea lumii în păcătoși și sfinți, dar acesta este un argument temeinic care pledează împotriva unei înțelegerii literale a existenței iadului și a altor texte biblice.

Dacă Adam și Eva nu sunt personaje reale, nimeni nu poate să fie condamnat să sufere o pedeapsă eternă în iad pentru că nu crede în teologia care se desprinde din Biblie, aceea care este promovată de Bisericile instituționale. Cum ar putea cineva să fie condamnat pentru că nu crede o minciună? Din punct de vedere istoric, un mit nu ne spune adevărul despre felul cum s-au petrecut lucrurile în realitate, ci încearcă doar să reconstituie imaginativ situații la care scriitorului mitului nu a avut acces.

În conformitate cu Biblia, oamenii ar fi fost creați muritori, nu au fost de la început nemuritori. Putem să știm acest lucru deoarece ni se spune că în Grădina Eden ar fi existat pomul vieții, care nu ar fi fost necesar dacă oamenii ar fi fost deja nemuritori. Știm despre plante că mureau, încă înainte ca Adam și Eva să devină neascultători față de Dumnezeu, deoarece acestea erau mâncate de oameni și de animale. Animalele de asemenea mureau, deoarece existau și animale care se hrăneau cu alte animale și oamenii mureau, dacă nu apucau să mănânce din pomul vieții. 

Răul nu a intrat în lume la un anumit timp. Răul la fel ca și binele există dintotdeauna. Dumnezeu cunoaște binele și răul, după cum ne spune Biblia, rezultă că răul există în mintea lui Dumnezeu, împreună cu binele, din totdeauna. Dumnezeu nu a descoperit răul la un moment dat, pentru că El este veșnic și cunoașterea binelui și răului de către El nu poate fi decât tot veșnică. Dacă Dumnezeu este Atotștiutor, El nu a aflat ce înseamnă răul doar după revolta lui Satana. Dacă Satana ar fi inventat răul, fără ca Dumnezeu să anticipeze acest lucru, atunci El nu este Atotștiutor. Acest atribut divin care este atotștiința presupune și cunoașterea viitorului nu doar a trecutului și a prezentului.

Într-o formulare succintă, păcatul originar reprezintă starea în care au ajuns Adam și Eva din cauza neascultării de Dumnezeu, după ce au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. Se vorbește despre natura decăzută a oamenilor care a fost moștenită de la primele ființe umane care au trăit pe Pământ. Dacă Adam și Eva nu au existat în realitate înseamnă că oamenii nu au moștenit nici un fel de natură decăzută și că ființele umane sunt ceea ce sunt, bune sau rele, în baza unei naturi proprii omului. Această natură umană este parte din întreaga natură care ne înconjoară și a apărut, prin evoluție, dintr-un strămoș comun al omului și al altor ființe vii.

Refuzul de a crede veridicitatea creației în șase zile duce în mod necesar la respingerea afirmației că Legea celor zece porunci este inspirată de Dumnezeu. Această Lege pornește de la premisa că lumea a fost creată în șase zile, dar realitatea contrazice această afirmație. În conformitate cu Biblia, Dumnezeu nu poate minți:

În cartea Facerea, capitolul 11, întreaga populație a timpului, urmașii lui Noe, ar fi început să construiască un oraș și un turn, pentru a își face faimă. Dacă întreaga populație a Pământului, existentă la aceea dată, ar fi construit cu adevărat un oraș și un turn, acest lucru ar fi însemnat o întărire a unității între oameni, dar, după afirmațiile Bibliei, se pare că lui Dumnezeu nu i-ar fi plăcut acest gen de solidaritate. Pot să fie luate în serios susținerile biblice, în această problemă? Oare lui Dumnezeu îi place mai mult discordia și confruntarea dintre oameni, decât înțelegerea și colaborarea? Narațiunea aceasta induce idea că Dumnezeu s-ar fi simțit amenințat de solidaritatea umană și că din acest motiv a preferat să îi divizeze pe oameni și să îi împrăștie pe toată fața Pământului:    

Există argumente serioase care ne arată că Facerea conține două povestiri care relatează despre Potop și nu doar o singură narațiune pe această temă. Această observație de început are serioase implicații în legătură cu credibilitatea acestor narațiuni. Am să abordez cele două povestiri despre Potop din două perspective diferite. În prima, voi examina contradicțiile interne ale fiecăreia dintre cele două povestiri. În cea de a doua, mă voi ocupa de relația dintre povestirile despre Potop și viața reală care le contrazice.  

O altă problemă care merită a fi analizată este cea care rezultă din cartea Facerea capitolul 6 versetele 5-7. Oare Dumnezeu își schimbă gândurile? În conformitate cu părerea cea mai răspândită din rândurile comentatorilor creștini, Dumnezeu este neschimbător atât în Persoana Sa, în perfecțiunile Sale, în scopurile Sale și în promisiunile Sale. În același timp, există câteva texte biblice care indică schimbări și răzgândiri ale lui Dumnezeu, de a lungul istoriei. Unul dintre aceste texte se află în cartea Facerea capitolul 6:

Capitolul 6 din cartea Facerea este unul care ridică multe semne de întrebare. Vorbește despre niște ființe speciale care ar fi trăit pe pământ în vechime. Cine au fost acele ființe constituie subiectul multor dezbateri și foarte puține opinii sunt în măsură să răspândească lumină în această materie:

Toate ființele umane sunt produsul unor relații incestuoase, potrivit Bibliei. Dacă toată Biblia ar fi adevărată atunci originea omenirii și dezvoltarea ei s-ar afla sub semnul unui mare rău moral și medical, care ar provenii chiar din modul în care Dumnezeu ar fi realizat creația Sa. În cartea Facerea, toată omenirea este formată în urma relațiilor dintre copiii lui Adam și Eva. Biblia, care este considerată de mulți că este un ghid moral ne oferă indicații confuze cu privire la gravitatea actelor incestuoase. Toți copiii lui Adam și Eva au fost frați și surori care s-au căsătorit între ei și copiii acestora au fost veri între ei și lucrul acesta nu este privit de Biblie ca având consecințe morale: 

Eva este singura femeie care are o prezență mai vizibilă în povestirile biblice despre creație, care descriu lumea până la Potop. Deoarece ea nu este privită de către scriitorii biblici cu dispreț, chiar dimpotrivă, se pune întrebarea de ce nu au fost prezentate în prima carte din Biblie și celelalte femei din familia lui Adam și Eva, fiice, nepoate, etc. Este desigur reflexia unei societăți patriarhale în care bărbații sunt considerați cei mai importanți și femeile vin pe plan secund. Aceasta nu poate să fie atitudinea lui Dumnezeu, ci este expresia civilizației umane din acele vremuri, reprezentată sub formă mitologică.

Marea problemă a afirmației biblice că la început toate animalele au mâncat numai iarbă este aceea că ea implică inexistența unui ecosistem în care erbivorele și carnivorele sunt la fel de necesare. Negarea ecosistemului este unul dintre cele mai importante aspecte de neconcordanță între Biblie și realitate. Natura nu poate exista în afara unui ecosistem și lucrul acesta este bine dovedit. Numai erbivore sau numai carnivore ar genera un dezechilibru natural suficient de serios încât să ducă la extincția vieții așa cum o cunoaștem.

Putem doar să sperăm că povestirile biblice legate de apariția animalelor pe Pământ sunt mult mai coerente.

„20. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. 21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. 22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: „Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! 23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea 1; 20-25) 

Până în ziua a patra a creației, soarele nu a fost pe cer, dar Pământul a fost plin de plante, conform Bibliei. Dacă cineva folosește aceeași măsură de rațiune pe care o folosește în activitatea zilnică, el sau ea se întreabă cum pot plantele să trăiască fără soare? Un surogat de soare, care nu ar fi asigurat aceleași condiții ca și soarele, ar fi făcut viața plantelor imposibilă.

Mulți specialiști în studiul Bibliei recunosc că în cartea Facerea se regăsesc două povestiri ale creației. Cititorul care se apropie de textele respective, care susțin afirmații extraordinare, tinde să le vadă ca pe o singură poveste dar această sinteză poate genera multe nedumeriri legate de multitudinea de contradicții pe care le conțin textele biblice.

În legătură cu crearea corpurilor cerești în ziua a patra, autorul sau autorii cărții Facerea au putut face o astfel de eroare doar pentru că el sau ei nu au știut cum funcționează cu adevărat universul. În același timp, Dumnezeu știe cum funcționează universul, deci, ori nu a inspirat El cartea Facerea ori El ne-a derutat în mod deliberat în această problemă. Prima variantă este cea corectă, deoarece Dumnezeu nu poate să mintă și în același timp să fie perfect. Luând în considerare distanțele uriașe dintre stele și Pământ, lumina stelelor nu ar fi putut ajunge pe Pământ și deveni vizibilă în noaptea care a urmat celei de a patra zile a creației. În acest caz, nu este clar de ce Dumnezeu ar fi declarat despre crearea stelelor că a fost bună. Cât de bună a fost crearea stelelor în ziua a patra, dacă lumina lor nu a fost în măsură să ajungă pe Pământ în noaptea respectivă? Nu a fost așa de bună.