Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii. Bisericile instituţionale nu sunt raiul pe pământ, aşa cum doresc să ne convingă pe noi. Ele au mistificat imaginea Raiului, pentru ca acesta să semene cu ele, în loc să se adapteze ele la învăţătura despre frumuseţea Raiului, a lui Isus (Iisus).
În Rai, ştim de la Isus (Iisus), ne vom iubi sincer, fără să ne luptăm pentru favoruri sau putere. Ne vom înţelege profund pe noi înşine şi unii pe alţii. În Rai vom descoperi cât de aproape suntem de Dumnezeu şi vom fi dumnezei, împreună cu El. În Rai ne vom bucura, fiecare în mod direct de prezenţa lui Dumnezeu, nu doar în afara noastră, ci adânc în noi. Dacă Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru, Raiul este deja în noi.
Creştinismul nu este o religie de masă, în care fiecare să ceară şi numai să ceară, să le fie lor şi familiilor lor cât mai bine. Creştinismul nu este o religie de cerşetori, în care fiecare să meargă sâmbăta sau duminica la locul numit Biserică, pentru ca în schimb să primească ajutor de la Dumnezeu. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu este un loc în care se dau ajutoare şi dacă mai stai şi la coadă la moaşte, primeşti „doi litrii” de sănătate şi „un pic” de binecuvântare. Creştinismul este o credinţă a celor Aleşi, care vor să ‚semene,’ să fie ca şi Cristos, care sunt gata să moară, ca şi El, pentru oameni. Credinţa creştină este despre o dragoste care se jertfeşte, până la moarte şi, dacă trebuie, moarte de cruce, nu este despre „a primi,” ci este despre „a da.”
Credinţa creştină este pentru aceia cărora le place să dea, mai mult decât le place să primească.
Totuşi, dacă pe Dumnezeu nu îl putem vedea sau simţi în locuri de adunare numite Biserici, unde atunci îl putem afla? Dumnezeu este în noi. Acolo, în fiecare zi, avem şansa să îl întâlnim pe Dumnezeu. El este bucuria din noi, atunci când înţelegem că suntem veşnici, El este fericirea pe care o simţim, atunci când înţelegem că suntem iubiţi, cu toată puterea de Cel care este tot ce poate fi. Dumnezeu se manifestă în noi, nu în organizaţii religioase. Este adevărat că El se prezintă peste tot acolo unde este chemat numele Său sau unde se adună doi sau trei, în numele Lui, dar nu rămâne şi nu locuieşte în clădiri, construite de oameni. Dumnezeu locuieşte numai în aceia, care îl primesc pe El, să locuiască în ei. Dumnezeu nu face deosebire între femei şi bărbaţi, copii şi vârstnici, albi şi negrii, etc., atunci când locuieşte în ei, El nu cere ca femeile să poarte, în faţa Lui şi pentru El, un semn al stăpânirii lor, de către bărbaţi. Nu bărbaţii stăpânesc sufletele femeilor, ci Dumnezeu.
Suntem constituiţi dintr-un material, care stă la baza a tot ce există şi avem o substanţă spirituală comună cu Dumnezeu. Biblia ne spune că suntem dumnezei, avem ceva în comun cu El şi anume Cuvântul. Atunci când Cuvântul se manifestă în noi, atunci Dumnezeu se manifestă în noi, căci Cuvântul este Dumnezeu. Cuvântul nu este o literă moartă, ci un Spirit viu. El trăieşte în noi, El simte şi gândeşte, acum şi aici, în noi. Nu este vorba, în primul rând, despre cuvântul, adică textele scrise ale Bibliei, despre evenimente din trecut, ci este vorba despre Cuvântul, care este Isus (Iisus). Cine nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui. În fond, am rămas toţi Romano Catolici sau Ortodocşi, dacă ne uităm la preoţi sau pastori, diaconi sau presbiteri, pentru ca să ni-l arate pe Isus (Iisus). Dacă nu îl vedem pe Isus (Iisus) în noi, atunci nu o să îl putem recunoaşte nici dacă îl vedem în altă parte. Aceasta a fost şi problema Evreilor. Dumnezeu nu locuia în ei şi de aceea ei nu l-au recunoscut, atunci când l-au văzut. Dacă Isus (Iisus) locuieşte în noi, atunci şi numai atunci putem să vedem practica învăţăturii creştine, dar nu la alţii, ci chiar la noi. Dacă o vedem şi la alţii, atunci începem să vedem adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dar numai o mică parte din ea, căci ea îi cuprinde pe toţi cei Aleşi.
Vă invit să vedeţi: http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs
