This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

 

 

Ultimul articol

Articole recente

Video

Gabriel Baicu

Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website URL: http://www.zootemplate.com Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Friday, 26 June 2020 00:00

Ateistii si Crestinii

Dumnezeu, așa cum este prezentat în cartea Geneza, prima carte a Bibliei, nu avea de ce să creeze lumea într-o ordine absurdă, așa cum ne spune Biblia. El nu ar fi creat ziua și noaptea în prima zi, după cum afirmă textele biblice, dar cerul l-ar fi creat doar în ziua a doua și soarele și celelalte corpuri cerești doar în ziua a patra. Ce sens are creația luminii fără cer? Cine poate să fie considerat păcătos și să fie condamnat la un așa zis iad veșnic doar pentru că nu crede o asemenea absurditate? Oricine nu crede în legende nu va crede nici în împărțirea lumii în păcătoși și sfinți, dar acesta este un argument temeinic care pledează împotriva unei înțelegerii literale a existenței iadului și a altor texte biblice.

Cei care promovează o astfel de înțelegere, adică una literală, îi îndepărtează pe mulți de la credință și în loc să salveze lumea, creează premisele rătăcirii și condamnării, dacă o astfel de condamnare ar fi posibilă din partea unui Dumnezeu care nu a creat omenirea pentru suferință, ci pentru fericire. Mulți cred că existența unui iad, loc de suferințe veșnice, ar servi dreptatea lui Dumnezeu, dar o asemenea realitate ar contrazice drastic caracterul iubitor al Lui, atâta vreme cât Biblia nu ne oferă o revelație precisă a modului în care a apărut universul și în care s-a dezvoltat omenirea pe Pământ. 

Ateiștii au dreptate când afirmă că universul nu putea să fie creat în modul descris de Biblie, căci un astfel de mod al creației ar fi fost atât împotriva rațiunii cât și a tuturor legilor naturii cunoscute de om. Dumnezeu nu se opune naturii și legilor ei dacă el a creat legile naturii ca pe un cadru absolut necesar creației Sale. Cu alte cuvinte, ce sens are creația unor legi, la care se supune natura, dacă Acel care le-a creat nu are nici o intenție să le respecte. Fiecare moment al creației, descris de Biblie, contrazice legile naturii. Lumina înaintea cerului și înaintea soarelui care generează lumina zilei pe Pământ este doar un exemplu.

Dacă legile naturii sunt încălcate cu ușurință, chiar de către Cel care le-a creat, de către Dumnezeu, ce să mai vorbim de legile morale? Se pune un accent deosebit pe respectarea legilor morale, de către oamenii, ca o condiție a salvării spirituale, dar ceea ce fundamentează motivația pentru respectarea acestor legi morale, reprezintă o încălcare a legilor naturii, modul în care Biblia ne spune că Dumnezeu ar fi creat lumea. Paradoxal, respectarea unor legii este argumentată prin încălcarea altor legi. Mai grav, credința în absurdități încearcă să fie promovată ca o condiție a mântuirii, diminuând grav valoarea morală a unei credințe care ar trebui să excludă acceptarea neadevărurilor. 

Se poate concluziona, după o analiză atentă a textelor biblice din cartea Geneza că, Dumnezeu din Biblie pur și simplu nu există în interiorul coordonatelor dogmatice stabilite de instituțiile bisericești. Asta nu înseamnă că nu există o forță rațională, mai puternică decât omenirea și care se află deasupra oamenilor. Dacă Dumnezeul din Biblie nu este Același cu Forța conștientă care se regăsește peste tot în realitate, aceasta nu înseamnă că trebuie să urmăm necondiționat Biblia sau alte cărți „sfinte” atunci când ne formăm propria imagine despre Dumnezeu.

Paradoxal, dar în momentul de față, Biblia reprezintă cel mai mare obstacol în calea cunoașterii lui Dumnezeu, în cea ce privește religia creștină. Ateiștii nu îl critică pe Dumnezeu, la care nu pot ajunge, ci critică Biblia, incoerențele și absurditățile ei care nu sunt de loc puține. Ateiștii au dreptate să respingă creația biblică, cât se poate de absurdă, dar nu au motive temeinice să respingă existența lui Dumnezeu, dacă prin Dumnezeu se înțelege o Realitate către care tinde întreaga cunoaștere umană, fără prejudecăți și fără dogme.

Este de neînțeles de ce oamenii religioși nu apreciază la justa valoare știința și rezultatele ei, dacă știința, incomparabil mai mult decât orice text biblic ne deschide niște orizonturi atât de extraordinare, de exemplu mecanica cuantică și teoria relativității. Știința, spre deosebire de cartea Geneza din Biblie, ne arată un univers extrem de complicat care ne permite să întrezărim natura și complexitatea lui Dumnezeu.    

Există credință și există și multă manipulare instituțională în numele credinței. Valoarea credinței însă nu o putem aprecia decât atunci când dăm la o parte formele de manipulare care o alterează. Orice formă de coerciție, în numele oricărei religii, este prima dovadă de manipulare religioasă. Nimeni nu știe nimic cu siguranță absolută în domeniul religios, ne rămâne doar să ne formulăm propriile noastre păreri și credințe, citind, studiind și rugându-ne.

Imaginea pe care o prezintă cele trei religii monoteiste despre Dumnezeu este veche de mai mult de o mie de ani, dar avem la dispoziție o imagine nouă despre univers, mult mai complexă și interesantă, pe care ne-o oferă știința. Imaginea științifică despre realitate este atât de extraordinară încât generează exact acea stare de spirit, acea uimire, pe care ar fi trebuit să o genereze prezentarea lui Dumnezeu de către religiile monoteiste, dar care uimire sau admirație nu se mai produce, în cazul religiilor, din cauza modalităților care întunecă orice posibilitate de evocare care să impresioneze în mod real conștiințele.      

Mulți oameni consideră că dacă ei sau ele nu cred în Dumnezeu, asta înseamnă că pentru ei sau pentru ele, Dumnezeu nu există. Existența lui Dumnezeu nu este dependentă de credința noastră în El. Cu toții aparținem de ceva mai mare decât noi, de o națiune, de specia umană, de univers, de alte posibile universuri. Nu suntem singuri în univers, categoric sunt lucruri mai mari decât noi de care aparținem și care contribuie la definiția noastră și chiar dacă nu credem în Dumnezeu, așa cum este El zugrăvit de cele trei religii monoteiste, totuși nimic nu ne împiedică să ne găsim locul în acest univers extraordinar, printre toate posibilele forme de conștiință, individuale, colective sau universale. Este bine să știm de cine depindem și în ce fel depindem de Realitatea de care depindem.

Dacă există Dumnezeu și eu cred că există, religiile instituționale sunt ultimul loc unde El poate fi găsit. De ce? Deoarece Dumnezeu nu este o dogmă și nu poate fi cuprins în dogme, El este o Realitate vie și creatoare, Dumnezeu este viață, iar dogmele sunt niște sicrie în care se înmormântează neputința de a înțelege și incapacitatea de a cuprinde viața în toată complexitatea ei. Avem dreptul să afirmăm că Dumnezeu există și, în același timp, să fim considerați ființe raționale. Tăria credinței noastre nu trebuie influențată de factori conjucturali. Dar care Dumnezeu? Există tot atâtea imagini despre Dumnezeu câte religii sunt și câte varietăți ale aceleași religii sunt.

Religiile monoteiste ne impun să adoptăm o imagine prefabricată despre Dumnezeu, căci altfel suntem considerați păgâni. Dacă nu credem ce cred ele suntem eretici. Câțiva oameni învățați și-au spus părerea de-a lungul timpului, dar nici unul dintre ei nu a fost și nu este capabil să răspundă la marile contradicții care se găsesc în cărțile „sfinte”.

Cartea Geneza din Biblie ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om și apoi i-a părut rău că l-a creat și s-a hotărât să distrugă majoritatea omenirii. Dacă Dumnezeu creează lucrurile în evoluția lor, și este limpede că toate lucrurile evoluează, de exemplu cosmosul sau omenirea, de ce s-ar supăra Dumnezeu pe omul care parcurge o fază inferioară din evoluția sa doar pentru a ajunge într-o fază superioară? Pentru a își dezvolta conștiința, omul avea nevoie să parcurgă mai multe faze, așa-zisul Adam nu s-a născut atotștiutor, avea nevoie să învețe. Ce învățător înțelept își dă elevul afară din clasă dacă acesta răspunde greșit la primele întrebări? Oare Dumnezeu din Biblie nu este un Învățător înțelept? Biblia este plină de contradicții, dar indiferent de numărul acestor contradicții un principiu rămâne indiscutabil și anume dreptatea, dublată de înțelegere.

Dumnezeu nu poate să judece omul pentru ceea ce este, deoarece omul nu este un fenomen static, ci unul dinamic, evolutiv. El îi judecă pe oameni pentru cea ce urmează să devină, dacă cu adevărat El are o perspectivă a viitorului. Omenirea are un potențial extraordinar de dezvoltare pe toate planurile, de ce ar aduce Dumnezeu sfârșitul lumii înainte ca acest potențial să se realizeze? Atât Potopul biblic cât și Sfârșitul lumii sunt concepte primitive care privesc lumea într-un mod static, rigid și nicidecum într-un mod realist, dinamic, în evoluție.

Instituțiile bisericești sunt responsabile pentru așa zisa „moarte a lui Dumnezeu” despre care vorbea Nietzsche. Încercând să îl apere pe Dumnezeu, cei care seamănă teroarea,  fizică sau ideologică, nu fac decât să îl denigreze și să îl blameze. Criminalii care pretind că acționează în numele lui Dumnezeu, că fac munca Lui, îl denigrează și îl jignesc pe El.

Trebuie să ne hotărâm dacă îl acceptăm pe Dumnezeu ca pe o Autoritate atotstăpânitoare care nu speculează slăbiciunile umane, ca pe un stăpân autocrat care dorește să aducă pe Pământ o Împărăție autoritară în care să fim doar niște „oi” sau ca pe o Realitate fundamentală ale cărei criterii de dreptate și adevăr se află mult deasupra judecății unor oameni muritori. O Realitate infinită nu poate să își coboare propriile standarde de dreptate atunci când îi judecă pe oameni care prin natura lor sunt sortiți greșelii. Judecățile absolute ale lui Dumnezeu se pot aplica numai „zeilor”, nicidecum oamenilor muritori. Oare Acela care le cere oamenilor să nu se judece unul pe celălalt, va judeca pe oameni cu maximă asprime, trimițându-i pe cei mai mulți în iad? Este vorba de Isus (Iisus) Hristos.  

Dogmele și doctrinele bisericești confundă grav sistemele autoritare pământești cu un sistem autoritar cosmic, în care ar urma ca să ne găsim locul, nu acela pe care îl alegem noi, ci acela care ne este distribuit în mod autoritar. Ateiștii au dreptate să respingă această viziune asupra lui Dumnezeu. El nu trebuie să fie considerat a fi în luptă cu omenirea într-un efort de a o subjuga pe aceasta, a o aduce la o ascultare deplină. O Ființă superioară nu are nevoie de sclavi, ci de ființe superioare cu educație, cultură și capacitatea de a lua decizii proprii în mod constructiv.  

Ateiștii afirmă că a crede în Dumnezeu fără să avem dovezi ale existenței Lui reprezintă o credință irațională, dar ei neglijează factorul subiectiv, relația personală cu El care nu se poate demonstra în mod obiectiv, științific, dar asta nu înseamnă că nu există. Factorul subiectiv este esențial în ceea ce privește credința în Dumnezeu și are un rol determinant în cunoaștere, dar ateiștii îl caracterizează de multe ori ca reprezentând o formă de iluzie. Latura subiectivă a realității este la fel de importantă ca și latura obiectivă și în final forma cea mai directă de contact cu realitatea este experiența noastră personală, în care în loc aparte îl are experiența cu Dumnezeu.   

Cât privește factorul obiectiv, eu îndrăznesc să afirm că există dovezi obiective ale existenței lui Dumnezeu dacă ne uităm atent în jurul nostru și dacă prin prezența Lui se înțelege prezența pe Pământ a altor civilizații decât specia umană, mult mai dezvoltate din punct de vedere tehnologic.

Vechiul Testament nu reprezintă imaginea unui Dumnezeu, atotputernic, atotștiutor și atotprezent, așa cum susțin reprezentanții instituțiilor bisericești, deoarece conține texte care contrazic caracterul atotputernic a lui Dumnezeu.

Ex. pentru atotputernicie: „19 Domnul* a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-a putut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau care** de fier.” (Judecătorii 1; 19)

* Jud 1:2 2 Imp 18:7 ** Ios 17:16 Ios 17:18

Dumnezeu l-ar fi creat pe om, dar apoi i-a părut rău că l-a creat și a adus potopul pentru omenire. Oare Dumnezeu nu știa cum va evolua omenirea înainte da a îl crea pe om? Mă rezum la aceste două exemple.

În primul rând, cartea Geneza, prima carte a Bibliei, nu este o dovadă a existenței lui Dumnezeu, dacă prin Dumnezeu se înțelege o Ființă care cuprinde în Sine întreaga Realitate, un Creator atotputernic, deoarece un astfel de Creator nu ar folosit cele mai absurde metode cu putință pentru creația Sa.

Consider că, mai degrabă, V.T. vorbește cu claritate despre vizita unor civilizații extra-terestre pe Pământ, de exemplu, atunci când se referă la fiii lui Dumnezeu care s-au căsătorit cu fetele oamenilor, sau la imaginea lui Dumnezeu prezentată de Deuteronom, Ezechiel etc. Ilie a fost răpit de un car de foc, dar care de foc nu există, ci mai degrabă nave extra-terestre care pentru oamenii antichității putea să pară care de foc:

„11 Şi în timp ce mergeau şi vorbeau unul cu altul, un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de celălalt şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.” (2 Regi 2).

Există multe dovezi biblice ale acestei afirmații, dar nu mi-am propus în acest material să ofer o listă completă a lor.    

Dumnezeu nu a creat, așa cum spune Biblia, plantele înaintea stelelor, deoarece plantele sunt create dintr-o materie  organică care pentru a exista are nevoie de elemente chimice care au fost generate în interiorul stelelor și care au ajuns pe Pământ după ce unele stele au explodat și au împrăștiat aceste elemente în univers.

Cât privește creația pe care o prezintă Biblia este limpede că este vorba de mituri care folosesc metafore care nu au nimic a face cu realitatea. În acest caz, de unde putem să știm că Dumnezeu există, dacă nu din prima carte a Bibliei? Experiența personală a fiecărui credincios este metoda cea mai sigură pentru a naviga în lumea spirituală. Aceasta nu poate să fie negată de știință, chiar dacă aceasta nu o poate integra în niște reguli stricte, definite de metodologia științifică.

Este adevărat că de multe ori experiența noastră personală, spirituală, este incompletă și nu ne ajută să rezolvăm problema naturii lui Dumnezeu, dar este suficientă ca să ne dea certitudinea existenței Lui, într-o formă sau alta.

Afirm în acest articol că Dumnezeu există, în baza experienței personale a unui număr uriaș de persoane, dar, în același timp, am toate motivele să cred că universul nu a apărut așa cum ne descrie prima carte a Bibliei și, de fapt, nu a apărut deloc în modul prezentat de oricare text cu caracter religios, descoperit până acum pe Pământ. Dumnezeu există, dar nu în modul descris de prima carte a Bibliei.

Dogmele și doctrinele religioase nu sunt decât o reflectare imperfectă, mitologică, a faptului că Dumnezeu există. Aceste dogme și doctrine se bazează pe legende străvechi care au reprezentat un exercițiu de imaginație pentru cei care considerau că Pământul se află în centrul sistemului solar și că soarele se învârte în jurul său.

Aceeași autori de legende credeau, de asemenea, că lumina zilei nu vine de la soare de vreme ce, dimineața, întâi apare lumina și apoi apare soarele. Oamenii au evoluat enorm în gândire și cunoaștere, de a lungul mileniilor și de aceea ambiția unor instituții religioase de a îi face pe oameni să creadă că legendele despre creație, ale diferitelor religii, reprezintă adevăruri faptice, este nu doar absurdă dar este și periculoasă.

Pentru a păstra vie credința în Dumnezeu, este nevoie să ne întoarcem la fundamentele credinței noastre și să privim obiectiv sursa din care a apărut dogmele și doctrinele religiilor monoteiste. Dumnezeu există, dar felul cum este descris și caracterizat de dogmele și doctrinele religioase, în general, este unul profund deficitar. Dumnezeu nu a creat lumea în șapte zile, dar aceasta nu înseamnă că El nu există. În același timp, există cel puțin două feluri principale în  care putem să întrezărim Realitatea lui Dumnezeu.

1)               Dumnezeu este o Realitate fundamentală, aflată la baza a tot ceea ce există, un fel de câmp informațional sau câmp cuantic, un potențial fără materialitate, din care rezultă orice existență materială. Dumnezeu poate fi văzut ca o Minte sau Conștiință Universală, la baza a tot ceea ce există, dar în Biblie nu avem o revelație clară a ceea ce este El.

Principala problemă în legătură cu acest mod de a vedea lucrurile este aceea că lucrurile evoluează de la simplu la complex și de aceea este extrem de greu de conceput existența unei Realități complexe, o Minte sau o Conștiință universală care să apară din nimic, fără nici un fel de lanț de cauzalitate care să o genereze. Este posibil însă ca întreaga realitate să fie eternă în esența ei, chiar dacă formele în care se manifestă sunt schimbătoare, universuri trecătoare. Este limpede că materialismul reducționist nu dă răspuns la toate problemele realității și că problema originii și cuprinderii conștiinței este departe de a fi rezolvată. 

În Biblie nu ni se revelează natura lui Dumnezeu, chiar dacă ni se spune că El este Spirit. Cuvântul Spirit, din punct de vedere ontologic, ca ființă independentă, nu are nici un înțeles care se poate transfera în realitate. Spiritele nu pot să fie analizate, măsurate, în nici un fel cuantificate în natura lor.  Ateiștii au dreptate că existența unei astfel de Realități spirituale este deocamdată imposibil de dovedit prin mijloace științifice, dar conștiința, cea umană și posibil o Conștiință universală, pot juca un rol mult mai mare în realitate decât se crede. Faptul că știința nu poate explica cele mai multe aspecte legate de conștiință, nu înseamnă de loc că aceasta nu există, știm cu toții că ea există. 

2)               Dumnezeu, așa cum este descris în V.T., este, de fapt, reprezentantul sau reprezentanții unei civilizații extraterestre, mult mai evoluată decât noi, care a vizitat sau au vizitat Pământul în trecut și o face sau o fac și astăzi, de exemplu, prin vizitele unor OZN-uri, dar nu intră în contact cu pământenii în acest fel.

Modul în care acest Dumnezeu îi contactează pe oameni este unul direct, personal, prin revelații pe care le oferă acelora care cred în El. Această civilizație l-a creat pe om prin inginerie genetică, de exemplu prin clonare sau alte tehnologii, încă necunoscute oamenilor. Omenirea are la dispoziție o multitudine de dovezi cu privire la vizita unor astfel de civilizații în trecutul străvechi al planetei noastre și acestea se referă la urmelor unor creații extraordinare care nu puteau să fie realizate de oamenii de atunci cu mijloacele tehnice de care aceștia dispuneau în acel moment istoric.

Ateiștii nu au dreptate, atunci când se referă la dovezile existenței lui Dumnezeu și susțin că nu există astfel de dovezi, în cazul celei de a doua ipoteze. Problema este că acest mod de gândire se opune dogmelor și doctrinelor religioase, chiar dacă nu se opune realității. Se poate lua în considerare și o combinație a celor două moduri de a vedea existența lui Dumnezeu, dar dovezi obiective avem numai pentru cel de al doilea mod de gândire. Pentru prima variantă nu avem ceea ce se numește dovezi, ci numai speculații. Dacă ne place să credem că Dumnezeu stă la baza întregii realități, este dreptul nostru să credem acest lucru, dar nu trebuie să ne înșelăm singuri, Biblia nu ne oferă nici o dovadă scrisă pentru susținerea unei astfel de credințe.

Biblia nu reprezintă o revelație asupra modului cum a apărut universul, deoarece toate afirmațiile din cartea Geneza, prima carte a Bibliei sunt contrazise de știință. Biblia ar putea fi considerată ca fiind un depozitar, în formă mitologică, a unor ecouri străvechi despre felul cum ar fi fost creat omul, prin inginerie genetică, de către o civilizație extraterestră. Omul nu a fost creat din „țărâna pământului” cum spune Biblia dar putea să fie creat dintr-un material genetic care să provină de la o civilizație extraterestră care a vizitat Pământul cu mult timp în trecutul omenirii.

Biblia este inspirată din niște scrieri babiloniene care dețin secretul înțelegerii ei. Epopeea lui Ghilgameș ne revelează mari asemănări cu scrierile biblice, iar textele sumeriene vorbesc despre vizita unor civilizații extra-terestre pe Pământ. 

Nimeni nu crede în Dumnezeu fără să aibă un motiv rațional ca să facă acest lucru, fie o experiență personală, fie un ansamblu de raționamente care să conducă la concluzia existenței Lui. Există dovezi obiective a căror valoare în demonstrarea anumitor realități trebuie interpretată și dovezi subiective care sunt convingătoare mai ales pentru cei care le experimentează.

Care sunt dovezile obiective? Lumea este plină de astfel de dovezi, dacă vrem să le vedem. Mă refer, pe de o parte, la nenumăratele dovezi ale vizitelor unor civilizații extraterestre în trecutul Pământului. Pe de altă parte avem vizitele unor OZN-uri în zilele noastre. De curând, Marina U.S.A. a confirmat că asemenea vizite există în realitate.

Scrierile biblice au evoluat treptat către monoteism, dar inițial ele foloseau pluralul, atunci când era vorba de Dumnezeu. „26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem* om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească** peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Geneza 1; 26

* Gen 5:1 Gen 9:6 Ps 100:3 Ecl 7:29 Fapte 17:26 Fapte 17:28 Fapte 17:29 1 Cor 11:7 Efes 4:24 Col 3:10 Iac 3:9 ** Gen 9:2 Ps 8:6

Nu se poate susține că este irațional să credem în Dumnezeu  din cauză că nu există dovezi pentru existența Lui. Dumnezeu există și există de asemenea destule dovezi că El există, atât obiective cât și subiective, cele subiective dovedesc existența lui Dumnezeu mai ales pentru cei în cauză.

Nu este nevoie să speculăm existența lui Dumnezeu deasupra timpului și a spațiului. Nu este nevoie să ne imaginăm că Dumnezeu este un fel de Om veșnic, fără început și fără sfârșit, care a existat, chiar înaintea existenței ca atare, încercând să îl reprezentăm pe El într-un mod atât de absurd încât eliminăm orice credibilitate a existenței Lui, așa cum fac instituțiile bisericești.

Mulți oameni nu cred în Dumnezeu nu din cauză că sunt mai răi sau mai necredincioși decât alți oameni, ci din cauză că modul în care dogmele și doctrinele religioase explică existența Lui este unul lipsit de sens. Paradoxal, după o anumită experiență cu instituțiile bisericești, cei mai serioși și devotați în credință renunță la o credință dogmatică, deoarece tocmai aceștia iau credința în serios. Pentru cine este superficial în credința lui sau a ei, are prea puțină importanță bazele credinței lor spirituale, iar mulți cred orice, dacă este spus și în acest fel sponsorizat de alții.

Dacă sunt forțați să creadă mituri și legende, în locul unor realități, cei și cele mai bune și cei și cele mai studioase, cei și cele care analizează mai temeinic ceea ce li se spune, tocmai ei și ele sunt persoanele care renunță primele la credința asumată în formă prescrisă de o anumită religie sau alta.

Consider că nicăieri nu se întâmplă mai mult decât în domeniul religios ca oamenii să se lase conduși de oficiali, fără însă să mai filtreze în mod personal informațiile pe care le primesc. În domeniul politic, de exemplu, există multă analiză critică, dar lucrul acesta nu se regăsește și în domeniul religios. Suntem învățați că este păcat să analizăm critic afirmațiile religiilor, dar nimic nu este mai puțin adevărat decât acest lucru. 

Singura cale de a reînvigora credința în Dumnezeu este aceea de a renunța la formule dogmatice care se referă la existența Lui și de a recunoaște deschis că tot ceea ce avem despre un Dumnezeu aflat deasupra timpului și spațiului sunt speculații. Mai avem, de asemenea, și dovezi ale existenței unor civilizații extraterestre pe care trebuie să le luăm în serios și să începem să ne regândim relația pe care o avem cu ele. Chiar dacă noi nu putem intra direct în legătură cu ei, totuși ei ne urmăresc atent existența și intră în legătură cu noi, pe calea unor revelații personale pe care ni le oferă.

Este adevărat că nu se  poate dovedi  științific  existența lui Dumnezeu,  dar nu se poate dovedi științific nici inexistența Lui. Există totuși destule elemente care să ne permită să considerăm că Pământul nu este singura planetă locuită din univers . Există descoperiri arheologice care pot să fie interpretate ca fiind contribuția unor civilizații extraterestre la dezvoltarea omenirii. De aceea, afirmația categorică că nu există Dumnezeu este una suspectă.

Care ar fi explicația că toate civilizațiile lumi au o formă de religie sau alta? Există desigur mai multe explicații, dar una dintre cele mai convingătoare mi se pare aceea că la începutul civilizației umane au existat contacte dintre ființe extraterestre și omenire. Multe scrieri religioase transcriu în felul lor această realitate. Biblia nu este decât o reluare și o nouă adaptare a unor scrieri religioase mai vechi, de cât cele pe care le cuprinde ea, de exemplu, scrierile sumeriene.

Credința în Dumnezeu este o atitudine rațională, dar depinde ce înțelegem prin ceea ce numim Dumnezeu. În orice caz, există mai multe posibilități, atunci când vorbim de Dumnezeu și avem dreptul să o alegem pe aceea care ni se pare cea mai convingătoare. Atitudinea instituțiilor bisericești sau a oricăror organizații religioase de a ne impune o anumită viziune despre Dumnezeu, cea care a fost adoptată de instituțiile sau organizațiile respective este criticabilă și la acest punct ateiștii au dreptate.

Ateiștii nu au dreptate însă, atunci când resping credința ca atitudine umană fundamentală. Credința este esențială pentru parcursul uman căci este o intuiție a viitorului de care ființa umană nu poate face abstracție. Fără un anumit contur al unei realități viitoare oamenii ar fi paralizați în acțiunile și speranțele lor.

Am început acest studiu prin a pune o întrebare, pe care o consider fundamentală: ce fel de modificări, dacă există, se produc asupra credinței în Dumnezeu a unei persoane, atunci când cineva este obligat să admită, pe baza argumentației oferite, că primele 11 capitole ale cărții Facerea nu descriu o situație de fapt și prezintă o imagine a lui Dumnezeu defavorabilă Lui, deci nu sunt rezultatul inspirației divine? Personal, consider că acest studiu dă un răspuns la această întrebare. Știind că primele 11 capitole ale Bibliei sunt doar mituri și nu fapte reale, întreaga fundație biblică a credinței unei persoane în Dumnezeu este îndepărtată.

Narațiunile cuprinse în cartea Facerea din Biblie sunt esențiale pentru credința religioasă ebraică, pentru cea creștină dar și pentru cea islamică, cea din urmă menționând și ea că întreaga omenire este urmașa primilor doi oameni, Adam și Eva, care, de fapt, nu au existat niciodată cu adevărat. Toate cele trei credințe monoteiste sunt afectate atunci când cineva își dă seama că povestirea despre Adam și Eva este un mit și nu are nimic a face cu realitatea.     

Dumnezeu nu a creat universul și omenirea în șase zile și înțelegerea acestui adevăr aruncă îndoiala asupra tuturor teologilor care se bazează pe acceptarea acestei supoziții false. O teologie care este clădită pe o fundație falsă nu poate fi decât greșită, atunci când își formulează concluziile.

Religiile nu sunt de încredere atunci când se referă la originile universului și ale omenirii. Singura paralelă ce se poate face este aceea privitoare la posibilitatea unor vizite a uneia sau mai multor civilizații extraterestre pe Pământ care au lăsat urme, atât ale unor construcții impresionante care au rămas din perioada antichității, cât și în diverse mituri, răspândite peste tot pe suprafața Pământului. Aceste mituri nu descriu în amănunt vizitele civilizațiilor extraterestre, ci oferă o formă transfigurată, exagerată a unor astfel de evenimente.

Schimbarea aceasta de paradigmă, care presupune că o credință în Dumnezeu nu se mai poate baza pe vechile supoziții, ci are nevoie de altele noi, are uriașe implicații teologice, dar acest studiu nu face decât să deschidă o discuție pe această temă, nicidecum nu își propune să epuizeze subiectul. Dacă Adam și Eva nu sunt personaje reale, originea omenirii trebuie să fie căutată în altă parte, decât în Biblie, și singurul loc unde poate să fie găsită se află în cuprinsul științelor moderne.

În momentul de față este mai corect să afirmăm că nu știm cum a creat Dumnezeu lumea și nici dacă a creat-o El. Nu avem nici un fel de revelație în acest sens. Primele 11 capitole din Biblie nu sunt inspirate de Dumnezeu, deci nu putem să le folosim ca bază pentru a afla cum a apărut universul și omenirea. Dacă însă acceptăm natura ca revelație a lui Dumnezeu, atunci, din cercetarea ei, putem să știm, în anumite limite, ce s-a petrecut la începuturile existenței universului și ale omenirii.

Presupunerea că Dumnezeu ar fi creat universul și omenirea nu se bazează pe nimic. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există sau că El nu are calități excepționale. Științele moderne pot să explice apariția universului și a omenirii fără implicarea lui Dumnezeu în aceste explicații. Revelația în natură este interpretabilă, ea nu ne conduce direct la ideea existenței lui Dumnezeu și deci nu este o dovadă a existenței Lui. În aceste condiții, singura sursă pentru cunoașterea lui Dumnezeu este experiența personală a fiecărui individ cu El. Numai printr-o revelație și relație personală cu Dumnezeu cineva poate să știe că El există și că are calități excepționale.

Știința nu poate să dovedească nici existența și nici inexistența lui Dumnezeu, dacă El este o Realitate care există înainte de Big bang. S-ar putea dovedi existența unor ființe extraterestre care trăiesc în același univers cu noi. Astfel de ființe, pentru că fac parte din universul nostru, pot să fie cunoscute de noi. Ființele extraterestre însă, dacă aparțin de universul nostru, nu puteau crea universul și nici participa în nici un fel la crearea lui, deoarece ele trebuiau să apară cu necesitate la un interval oarecare de timp, după apariția lui. 

Dacă Dumnezeu nu a creat primul om din țărâna pământului, înseamnă că evoluția care a condus la apariția primului om, a început cu miliarde de ani în urmă, o dată cu apariția primelor forme de viață. Dumnezeu nu l-a creat pe primul om, dar El ar fi putut să influențeze apariția vieții pe Pământ, prin a genera condițiile potrivite pentru apariția vieții pe planeta noastră. Aceasta însă nu poate să fie decât o speculație, pur și simplu nu avem cum să știm dacă El s-a implicat sau nu în apariția universului nostru. 

Chiar dacă nu l-ar fi creat pe om, Dumnezeu poate să intre în relație cu fiecare individ în parte și să ducă la schimbarea naturii acelei persoane, printr-o transformare profundă a gândirii sale. Atunci când conștiința noastră se conectează la Conștiința universală care este Dumnezeu, oamenii încep să vadă lumea prin ochii Lui și în acest fel se produce transformarea naturii umane, printr-un surplus de conștientizare.

Acest tip de experiență este o experiență similară cu o experiență în afara corpului, dar este trăită în corp. O astfel de relație cu Dumnezeu se îndepărtează de îndeplinirea ritualică a învățăturilor cuprinse de dogmele și doctrinele unei religii sau a alteia. Schimbarea naturii umane nu se realizează doar prin practicarea unor ritualuri, ci numai printr-o relație personală cu Dumnezeu care, trăind în ființa fiecărui credincios în parte, duce la o schimbare profundă a minții și inimii acelei persoane.

Experiența cu Dumnezeu se poate descrie în multe moduri, dar descrierea ei nu poate să înlocuiască trăirea ei. De aceea, instituțiile bisericești nu pot să ofere decât descrierea unor experiențe personale, ale unora dintre credincioșii sau credincioasele lor, dar nu și trăirea acestor experiențe. Trăirea acestor experiențe ține de credința fiecărui credincios și al fiecărei credincioase în parte. Regulile bazate pe dogmele și doctrinele religioase duc de obicei la o credință rigidă și rece și sunt străine unei vibrații spirituale autentice. Spiritualitatea, deci, se bazează pe o experiență trăită cu Dumnezeu și cu oamenii, experiență care nu poate fi transmisă, ci doar descrisă de altcineva persoanei care dorește să o experimenteze.    

Experiența spirituală nu presupune o ieșire obligatorie din corpul biologic, ci mai degrabă ea înseamnă o detașare de instinctele biologice prin care un om se adaptează la realitate. Creștinismul însă presupune chiar o negare a instinctelor biologice, de exemplu, Isus (Iisus) a spus că cine va vrea să își scape viața și-o va pierde, ceea ce ar putea fi interpretat ca o cerință de negare a instinctului de supraviețuire. Totuși cine își va pierde viața din pricina Lui și din pricina Evangheliei și-o va mântui.  (Marcu 8; 35)

Din punctul meu de vedere, dacă se ajunge la concluzia la care eu am ajuns și anume aceea că primele 11 capitole din Biblie sunt texte mitologice și nu o descriere a realității nu ne rămâne altceva de făcut decât să respingem cu totul ipoteza creaționistă cu tot ceea ce cuprinde ea. Lumea nu a fost creată în șase zile calendaristice și nici măcar în șase perioade mai lungi de timp și putem să știm lucrul acesta cu certitudine din faptul că primele 11 capitole din Biblie sunt doar născociri omenești, la care se pot atașa sensuri spirituale contradictorii. Nu doar că perioadele de timp care ne sunt propuse de către cartea Facerea sunt în totală lipsă de armonie cu descoperirile științifice, dar trebuie observat că ordinea creației stabilită de Biblie este contradictorie și absurdă și de aceea nu poate fi luată în serios. În mai multe locuri, efectele sunt amplasate înaintea cauzelor și a condițiilor care permit producerea lor. De exemplu, lumina zilei, care ar fi fost creată în ziua întâia, ar fi apărut înaintea cerului și a soarelui, care ar fi fost create în ziua a doua și respectiv în ziua a patra.

Deoarece Dumnezeu, în calitate de Creator, trebuie să se afle în afara creației Sale, este nevoie să operăm cu un concept mai cuprinzător decât acela de univers. Acest concept este conceptul de existență ca atare, care cuprinde toate entitățile existente din toate lumile sau toate universurile aflate în existență. Lumea noastră nu este tot ceea ce există deoarece înainte de Big bang a trebuit să existe o altă realitate care a făcut posibilă existența singularității care a generat universul nostru. Personal consider că existența ca atare este infinită, deoarece nonexistența absolută, fără spațiu, fără energie, fără particule și fără legi nu poate să producă nici un fel de efecte, deci nu are cum să existe.  

Știința nu deține un răspuns la întrebarea: ce a fost înainte de Big bang? Există desigur mai multe ipoteze, una dintre ele fiind aceea că totul a apărut din absolut nimic. Personal, resping această ipoteză deoarece absolut nimic nu poate să producă ceva anume. Existența a ceva real trebuie judecată după efectele pe care le produce și atunci când observăm anumite efecte înseamnă că există ceva anume care le produce, o anumită cauză. 

Acolo unde nu există nici un fel de efecte, de nici un fel, acolo nu există absolut nimic. Cele mai multe entități care se regăsesc în universul cunoscut reprezintă, în același timp, și efecte ale altor entități, dar și cauze sau condiții care determină apariția unor realități. Dacă universul nostru este un efect al unor cauze, atunci cauza acestui efect nu poate să fie nonexistența absolută, deoarece această categoric nu poate să fie niciodată un efect.

Atunci când cineva afirmă că nonexistența absolută există, aceea persoană afirmă în același timp că ea nu există, deoarece dacă nonexistența absolută ar exista aceasta înseamnă că acolo nu există nimic. „Acolo” nu este cuvântul cel mai potrivit pentru că nonexistența absolută nu ocupă nici un fel de spațiu, nu este absolut nimic. O astfel de non realitate nu putea să producă universul nostru și nu putea să genereze nimic altceva.

 Se poate face deosebirea între existență și non existență atâta vreme cât existența are anumite atribute care o deosebesc de nonexistență, de exemplu, ceva care există se află totdeauna în interacțiune cu altceva care de asemenea există. Un aspect fundamental al existenței este deci interacțiunea. Dacă ajungem să definim ce este existența atunci putem să știm și ceea ce nu este existent.  

Universul nostru are un început, dar dacă excludem o stare de nonexistență absolută, care nu are decât o valoare teoretică și niciodată practică, atunci înainte ca universul nostru să apară, a existat întotdeauna o formă de existență care a generat alte forme de existență și care a dus și la apariția lumii noastre.

Marele mister, mult mai mare decât misterul apariției universului nostru, este misterul existenței ca atare. Întrebarea fundamentală a filozofiei este: de ce există ceva în loc de nimic? Această întrebare este mult banalizată de unii oameni de știință care au transformat-o într-o interogație cu mult mai pragmatică și anume în întrebarea: de ce există universul nostru? Cele două întrebări nu trebuie să se confunde între ele, dar câteodată se face o confuzie deliberată, atunci când unii militanți anti-teiști abordează problema existenței lui Dumnezeu. Universul nostru nu putea să apară din absolut nimic, ci a apărut dintr-o altă formă de existență, prin urmare, existența per se nu poate să fie altfel decât infinită.

Misterul existenței ca atare se află dincolo de orizonturile universului nostru și știința va trebuie să ne arate cum putem să scăpăm de limitele pe care ni le impune prezența noastră într-un anumit univers și astfel să ajungem să putem investiga ceea ce este cel mai important de știut și anume secretele existenței per se. Este naiv să credem că știința a descoperit deja cum a apărut existența per se întrucât nici nu poate fi vorba despre așa ceva deci dincolo de Big bang nu se știe exact ce se află nici dacă în aceea zonă se poate sau nu vorbi de Dumnezeu.

În ceea ce mă privește, consider că existența în sine nu poate să fie altfel decât infinită și dacă este așa nu se pune problema originii ei. Cum poate să existe ceva care nu are nici un început și nici un sfârșit este ceva care depășește logica de fiecare zi, dar alternativa este la fel de ciudată. Cum poate să apară ceva din absolut nimic? În orice caz, dacă îl plasăm pe Dumnezeu la originea tuturor lucrurilor, misterul nu este rezolvat deoarece rămâne neelucidată apariția unei Persoane, fără nici o cauză. Dacă Dumnezeu a creat toate lucrurile, pe El cine l-a creat? Dacă pornim de la premisa că toate lucrurile trebuie să aibă o cauză pentru existența lor atunci trebuie să respectăm această premisă și în cazul lui Dumnezeu. Dacă însă considerăm că existența în sine este infinită, deci nu are un început, atunci nu are nici o cauză pentru apariția ei. Oricum, dacă excludem nonexistența absolută, ca fiind o cauză pentru existența în sine, atunci rezultatul obținut este că existența în sine este infinită. 

Aceasta este o constatare cu care mintea umană nu se poate obișnui decât foarte greu sau deloc, atâta vreme cât cauzalitatea este un element care este adânc înrădăcinat în mintea umană. Ne este foarte greu sau imposibil să acceptăm ideea că existența în sine pur și simplu există și că nu a fost creată sau cauzată de nimic.

Infinitatea existenței în sine nu este o dovadă a existenței lui Dumnezeu, chiar mai mult exclude existența Lui, înțeleasă ca fiind situată deasupra tuturor formelor de existență. Dacă existența în sine este infinită, atunci înseamnă că ea nu a fost creată de Dumnezeu, ci există dintotdeauna. De altfel, nu se poate întrevedea o altă posibilitate, atâta vreme cât existența în sine nu ar fi putut fi precedată de nonexistența absolută.

Dacă existența în sine este infinită, atunci ea poate fi infinită și în complexitate și această afirmație ne poate duce cu gândul la o Conștiință universală pe care noi o denumim Dumnezeu. Aceasta este doar o presupunere, nu este nicidecum o dovadă a existenței lui Dumnezeu.

În ceea ce privește conceptul de spațiu-timp descoperit de Einstein, nu există nici un motiv să credem că dintr-o non realitate, fără spațiu și fără timp, fără legi ale fizicii și fără particule elementare sau câmpuri ar fi apărut spațiu și timpul, așa cum le cunoaștem. Dacă existența în sine este infinită, ea nu putea să fie cauzată de nimic care să nu fie parte din aceea existență, înseamnă că și spațiul și timpul sunt de asemenea infinite, la nivelul existenței în sine.

Se poate presupune că orice lucru care există, fie ocupă spațiu în mod direct, fie depinde de un alt lucru care ocupă spațiu. De exemplu, o idee poate să existe în mintea unui om, iar creierul care o generează ocupă spațiu. Pentru a formula un principiu conform căruia spațiu poate fi creat de ceva care nu ocupă spațiu și nici nu depinde de altceva care ocupă spațiu, ar trebui demonstrat că un astfel de fenomen există. A ocupa spațiu înseamnă și a se propaga prin spațiu, căci fără spațiu, de exemplu, lumina nu se poate transmite.

Dumnezeu nu poate fi gândit ca fiind o Realitate spirituală deasupra existenței în sine, deoarece ceea ce s-ar afla deasupra existenței în sine, adică în afara ei, ar fi inexistent. Cu toate acestea, unii gânditori au încercat de a lungul timpului să promoveze ideea că Dumnezeu ar fi creat tot ceea ce există, aflându-se deasupra existenței în sine, într-o stare nedefinită de non existență. Aceștia au trebuit să recurgă la această stratagemă pentru ca să poată să explice cum se face că Dumnezeu ar fi creat tot ceea ce există, adică existența în sine, din interiorul existenței însăși, fenomen de altfel imposibil. Dumnezeu nu ar fi putut crea existența în sine dacă aceasta era deja o realitate din care făcea și El parte.

Avem de ales între două opțiuni. Prima, Dumnezeu există și aparține de tot ceea ce există, într-o relație cu restul existenței despre care nu avem nici un fel de revelație. Cea de a doua, dacă Dumnezeu este deasupra existenței, adică într-o stare de nonexistență, atunci putem să spunem că El nu există. Din punct de vedere logic este imposibil ca un anumit fenomen să fie în afara existenței și să existe, în același timp. Nu există nici o stare intermediară între existență și nonexistență, dacă considerăm că potențialul de a exista face parte tot din existență. Nonexistența relativă există doar în cadrul existenței în sine și în interdependență de ea. De exemplu, un spațiu vid are un conținut relativ inexistent. Nu este absolut inexistent, deoarece spațiul este deja o entitate care există.  

Existența și nu nonexistența este atributul fundamental a lui Dumnezeu. El există și cuprinde în Sine tot ce există. Dacă credem că El există, adevăratul Dumnezeu trebuie să fie foarte departe de prezentarea făcută de V.T. El nu ar fi ucis 99,99% din populația globului prin Potop, nu ar fi distrus mai multe popoare, pentru a face loc poporului evreu, și nu va aduce sfârșitul lumii. Dumnezeu îi cuprinde în Sine pe toți oamenii, indiferent de religia de care aceștia aparțin sau dacă nu aparțin de nici o religie. Dacă El va da viață veșnică tuturor oamenilor sau nu, aceasta depinde de judecata Lui și nu de cea a diverselor organizații religioase.

Toate speculațiile metafizice, precum și datele științifice, nu pot să dovedească existența lui Dumnezeu. Primele 11 capitole ale Bibliei nu sunt nici ele o probă a existenței Lui. Singura probă sigură și de neînlăturat o reprezintă revelația personală pe care Dumnezeu o trimite celor aleși. Această descoperire adresată unei anumite persoane nu poate fi transmisă de la un individ la altul și nici nu reprezintă o dovadă în sens științific, dar poate fi extrem de convingătoare pentru persoanele care o trăiesc.

În principiu, este posibil ca orice persoană să poată să primească o astfel de dovadă, dacă o cere de la Dumnezeu sau dacă îl caută pe El cu seriozitate. Să luăm un exemplu. Se poate observa că aproape orice persoană care a avut o experiență în afara corpului sau în moarte clinică a suferit un proces profund de transformare, în care a devenit o ființă cu o viață spirituală accentuată. Acele persoane nu au devenit, în mod necesar, adeptele anumitor dogme sau doctrine religioase, dar au realizat că cel mai important lucru în viața este modul cum ne comportăm cu semenii noștri. Aceia și acelea care au trecut prin moarte și au fost resuscitați povestesc că au văzut lucruri care nu ne sunt familiare aici pe Pământ și că au experimentat o dragoste greu de exprimat în cuvinte. Acea experiență poate fi povestită în cuvinte, dar nu poate fi înțeleasă cu desăvârșire decât de aceia și de acelea care o parcurg. Dacă cei și cele care au astfel de experiențe ar trebui să dovedească că le-au avut, le-ar fi foarte greu să o facă, dar persoanele respective sunt convinse de realitatea lor și dovada este chiar puterea lor transformatoare. Unii oameni pot să fie sceptici cu privire la existența unor astfel de experiențe, dar persoanele care le-au experimentat sunt convinse de validitatea lor. Putem să observăm că o credință personală în Dumnezeu, chiar dacă nu poate să fie dovedită științific, poate totuși să fie foarte convingătoare și să producă efecte importante în viețile celor care o au.

Prima sursă a cunoașterii lui Dumnezeu nu este bazată pe cartea facerea din Biblie, care este plină de contradicții și absurdități, ci este, așa cum a fost și pentru Isus (Iisus) o relație personală cu Tatăl ceresc și cu Hristos, care ne învață toate lucrurile.

Monday, 10 February 2020 19:34

Locul şi rolul femeilor în Creştinism

 

Monday, 10 February 2020 19:30

Despre moralitatea creştină

Thursday, 30 January 2020 20:12

Cetatea Sfanta – Noul Ierusalim

Așa cum începe istorisirea biblică despre creație, în cartea Facerea, așa se și termină, în cartea Apocalipsa. Ambele viziuni sunt pline de contradicții, după cum vom vedea, și din această cauză ambele sunt incredibile. La prima vedere există o anumită potrivire între ele, dar această aparentă asemănare nu poate fi considerată o dovadă a coerenței lor sau a inspirației lor de către Dumnezeu, deoarece, analizând mai atent, se pot observa multe nepotriviri între elementele care le compun. Folosirea acelorași simboluri duce la impresia greșită că cele două cărți exprimă evenimente din trecut și din viitor care sunt în legătură unele cu celelalte.

Page 1 of 28

Vinaora Visitors Counter

3477254
Today
This Month
All days
5095
76568
3477254

Server Time: 2020-08-08 12:39:19

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page