„Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12)
În orice caz, fie că predică, fie că spune o poezie, fie că proroceşte, ideea este aceeaşi, adică femeia nu tace în Biserică, aşa cum recomandă una din epistolele atribuite apostolului Pavel şi textul oricum nu se respectă. Mai mult chiar, se realizează un dublu standard, care denotă ipocrizie, adică se respectă textul, dar numai pe jumătate. Cum stă femeia în tăcere, atunci când spune o poezie sau atunci când proroceşte? Unii spun că femeile au tot dreptul să spună poezii sau să prorocească în Biserică, dar nu au dreptul să evanghelizeze de la amvon, căci este vorba despre alt tip de activitate. Dacă femeile au voie să vorbească în biserică, adică să spună poezii şi să prorocească, oare prin poeziile respective nu se dă, direct sau indirect, învăţătură şi prin prorocii nu sunt influenţate conştiinţele celor care ascultă? Şi cum se poate ridica femeia mai presus decât bărbatul prin participarea personală a ei la evanghelizarea de la amvon? Adică trebuie să se înţeleagă, din epistola atribuită lui Pavel, că cei care vorbesc de la amvon, evangheliştii sau pastorii, se ridică deasupra acelora care ascultă? De unde această absurditate? Oare nu suntem toţi mădularele aceluiaşi Trup? Nu există mădulare mai importante şi altele mai puţin importante. Toate mădularele au o egală importanţă şi unul fără altul fac ca Trupul să nu poată funcţiona corect. (1 Corinteni 12; 21-22) Ce valoare ar avea evangheliştii şi pastorii fără cei care ascultă mesajul lor? Nici una. Isus (Iisus) a spus că semnul care îi deosebeşte pe Creştini de alţi oameni este ca aceştia să iubească ca şi El. Nu a făcut nici o deosebire între bărbaţi şi femei în acest sens. (Ioan 13; 34-35) Isus (Iisus) a cerut unitate şi armonie perfectă între Creştini şi nicidecum ierarhie şi subordonare unilaterală. Subordonarea trebuie să fie reciprocă şi nu numai a unei singure părţi. (Ioan 17; 21) De la subordonarea femeii faţă de bărbat se merge mai departe la subordonarea faţă de preoţi, pastori sau alţi funcţionari bisericeşti şi la subordonarea celor credincioşi faţă de instituţiile bisericeşti. Subordonarea este valabilă numai dacă este reciprocă. Trebuie să ne subordonăm celui care are dreptate, fie bărbat, fie femeie, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii şi noi, în calitate de Creştini, trebuie să fim oameni ai dreptăţii. Se merge jumătate de drum, dar unii din cei credincioşi nu sunt gata să parcurgă şi cealaltă jumătate. Aceasta deoarece nu au curiozitatea să asculte cu atenţie argumentele explicate în video. Urmăriţi toată seria şi veţi înţelege mai bine despre ce este vorba.
Vă invit să vedeţi: http://www.youtube.com/watch?v=LyPxtNn90bs
