Dogmele și doctrinele religioase nu sunt oameni, sunt doar păreri umane parțiale și relative despre Dumnezeu și de aceea nu pot fi mântuite. Cu toate acestea, există oameni care sunt un fel de personificare a unor dogme și doctrine creștine, sunt ”trupul” unor păreri imperfecte despre Dumnezeu, reprezentanții și susținătorii lor. Acești Creștini sunt gata să dea viața de dragul doctrinelor și dogmelor Bisericilor instituționale, de care aparțin, viața altora, nu a lor. Ei sunt întruparea vie a opiniilor unor instituții bisericești și nu sunt reflexia Persoanei lui Isus (Iisus). 

Mulți se laudă că îl iubesc pe Isus (Iisus) Hristos, dar sincer să fiu eu nu îi cred. Aceasta deoarece cu toate că Isus (Iisus) Hristos este în mijlocul lor, ei nici măcar nu îl observă. Mă refer la numeroasele persoane, care sunt umplute cu Duhul lui Hristos și pe care nimeni nu îi ia în considerare. Dacă îl iubim așa de mult pe Hristos, cum se face că unii nici nu îl văd, când El trece pe lângă ei sau pe lângă ele și nici nu îi interesează de soarta Lui. Isus (Iisus) locuiește în oameni și cine nu îl iubește pe semenul său, pe care îl vede, cum poate să spună că îl iubește pe Dumnezeu, pe care nu îl vede? (1 Ioan 4; 20)

În ceea ce privește Judecata viitoare, N.T. ne pune la dispoziție două grupuri de texte, care, cel puțin în aparență,  se contrazic între ele. N.T. nu este o carte precisă, ci una complexă, care conține în sine mai multe posibile interpretări. Iată primul grup de texte:

Isus (Iisus) ne-a spus că El nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească și cu toate că El nu a stricat Legea, El a schimbat-o, în unele din aspectele ei cele mai importante, pentru ca să poată să ne reveleze mai bine ce înseamnă aducerea ei la îndeplinire. A schimba nu înseamnă neapărat a strica, în ochii lui Dumnezeu.  Împlinirea Legii înseamnă renunțarea la rigiditatea ei și subordonarea acestei legii, beneficiilor ființei umane spirituale.

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu nu l-a creat pe om din dragoste, ci, din alte considerente. Vreau să spun că Dumnezeu ne-a creat pentru că avea nevoie de noi ca să îl iubim, să îl cunoaștem și să îl înțelegem.

Am citit pe un site un mesaj al papei de la Roma, transmis cu ocazia unei audiențe recente la Vatican. Acest mesaj mi s-a părut foarte interesant, cu recunoașterea anumitor adevăruri, dar incomplet și de aceea deschizând oportunitatea de a fi comentat. Mesajul rămâne destul de neclar și de aceea creează o anumită confuzie, dar ne lasă să putem citi printre rânduri că papa înțelege anumite adevăruri, legate de unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, dar nici chiar el, fiind restrâns de către limitele Bisericii instituționale, nu poate duce concluziile mesajului său până la capăt, ci se mulțumește să îl lase în penumbră, într-o exprimare care poate avea un dublu înțeles.

În textele de mai jos avem cea mai fidelă imagine a Bisericilor instituționale de astăzi, care rezultă din privirea pe care Isus (Iisus) a aruncat-o asupra instituției religioase, din vremea Sa. De atunci și până acum nimic nu s-a schimbat, oamenii au rămas oameni și modul formal de practicare a religiei este același. Dacă au apărut schimbări, acestea sunt de organizare și de ritual și nu de esență și punerea în practică efectivă a învățăturilor lui Isus (Iisus) este mai degrabă excepția, decât regula. Oamenii au o formă de religiozitate dar golită de conținut. Dovada faptului de a fi Creștin nu este, așa cum a cerut Isus (Iisus), dragostea, ci ea este considerată a fi apartenența la o confesiune creștină sau alta. (Ioan 13; 34-35)