Dumnezeu este dragoste

Dacă Adam și Eva nu sunt personaje reale, nimeni nu poate să fie condamnat să sufere o pedeapsă eternă în iad pentru că nu crede în teologia care se desprinde din Biblie, aceea care este promovată de Bisericile instituționale. Cum ar putea cineva să fie condamnat pentru că nu crede o minciună? Din punct de vedere istoric, un mit nu ne spune adevărul despre felul cum s-au petrecut lucrurile în realitate, ci încearcă doar să reconstituie imaginativ situații la care scriitorului mitului nu a avut acces.

Există o religie care are toate datele unei religii autentice dar care este nedeclarată ca religie și cu toate acestea este mai răspândită și cu mult mai practicată de cât orice altă religie pe pământ și anume religia familiei. Mulți oameni practică această religie fără chiar să fie conștienți  că este vorba despre o adevărată religie.

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru.

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice, cu cei din jurul nostru. Nu putem să fim buni Creștini cu ceilalți, deci să punem în practică învățăturile creștine, decât atunci când în noi este prezentă și se manifestă puterea lui Dumnezeu.

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane, deci impunerea ei este un act absurd.

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă El îi alege pe unii și pe alții nu, este aceasta o dovadă că Dumnezeu este nedrept? Apostolul Pavel aduce două răspunsuri la această obiecție și lucrul acesta creează neclaritate, deoarece cele două răspunsuri prezintă două soluții diferite la aceeași problemă. Pavel avansează deci două opinii diferite privitoare la alegerea celor mântuiți de către Dumnezeu și rămâne ca noi să optăm între cele două, desigur bazat pe argumente. În primul caz, el îl compară pe Dumnezeu cu un olar care face ce dorește cu lutul Său.

Concepția bazată pe faptul că anumite persoane au dreptul să ierte păcatele altor persoane nu are nici un fundament biblic, dacă nu se referă decât la iertarea păcatelor săvârșite exclusiv asupra celui în cauză. Din câteva texte ale N.T. s-a construit o doctrină falsă care stă la baza unui ritual religios prin care funcționarii bisericești au posibilitatea să ierte sau să țină păcatele altor oameni. Iată textele:

V.T. prezintă istoria unui eșec. Este vorba despre eșecul relației dintre om și Dumnezeu. Omul eșuează în încercarea sa de a fi pe placul lui Dumnezeu și, de asemenea, Dumnezeu eșuează în încercarea Sa de a îl fideliza pe om, de a avea un popor care să asculte de poruncile Sale. Cu excepția câtorva profeți, marea majoritate a poporului evreu nu l-a înțeles pe Dumnezeu și în final a contribuit la răstignirea Fiului Său.

Care este cea mai mare poruncă? Toți Creștinii răspund cu ușurință la această întrebare. Este porunca iubirii, adică să îl iubim pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru la fel ca pe noi înșine. Poruncă iubirii față de Dumnezeu rămâne neschimbată, între cele două Testamente, dar porunca iubirii de aproapele suferă o modificare esențială, care stă la baza întregii morale creștine. Cea mai mare poruncă cuprinsă în N.T., alături de dragostea pentru Dumnezeu, este una care nu este cuprinsă în V.T. Este vorba despre porunca nouă dată de Domnul Isus (Iisus), aceea de a ne iubi unii pe alții așa cum ne-a iubit El. Câte porunci conține N.T.? Două porunci, care sintetizează V.T. plus încă o poruncă nouă. Care sunt cele două? Prima este porunca de mai jos:

Mulți se laudă că îl iubesc pe Isus (Iisus) Hristos, dar sincer să fiu eu nu îi cred. Aceasta deoarece cu toate că Isus (Iisus) Hristos este în mijlocul lor, ei nici măcar nu îl observă. Mă refer la numeroasele persoane, care sunt umplute cu Duhul lui Hristos și pe care nimeni nu îi ia în considerare. Dacă îl iubim așa de mult pe Hristos, cum se face că unii nici nu îl văd, când El trece pe lângă ei sau pe lângă ele și nici nu îi interesează de soarta Lui. Isus (Iisus) locuiește în oameni și cine nu îl iubește pe semenul său, pe care îl vede, cum poate să spună că îl iubește pe Dumnezeu, pe care nu îl vede? (1 Ioan 4; 20)

În măsura în care omul are nevoie să fie iubit de Dumnezeu, în aceeași măsură și Dumnezeu are nevoie să fie iubit de om. Dacă nu ar fi așa ar însemna că Dumnezeu nu l-a creat pe om din dragoste, ci, din alte considerente. Vreau să spun că Dumnezeu ne-a creat pentru că avea nevoie de noi ca să îl iubim, să îl cunoaștem și să îl înțelegem.

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) Hristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune, aceasta este o creaţie instituţională, care urmăreşte un anumit obiectiv. Interesul implicat este acela care presupune că dacă Isus (Iisus) este prezentat astfel credincioşilor, instituţiile bisericeşti, care deţin monopolul asupra cunoaşterii Lui, vor fi şi ele privite cu aceeaşi deferenţă, cu aceeaşi atitudine.

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită să nu îi facă nici un rău, fără voia sa, aceleia sau aceluia pe care îl iubește. Această grijă, impropriu denumită frică, se aseamănă de departe cu frica, având în comun cu ea dorința de a nu greși, dar se deosebește fundamental de frică.

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori sunt Bisericile instituționale, prin funcționarii lor, care ne spun ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dumnezeu locuiește în oameni și nu în clădiri făcute de mâini omenești. Noi suntem templele Duhului Sfânt.

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială? Una simplă și anume aceea că eu nu doresc să devin sclavul sau robul nimănui, oricât de puternică ar fi aceea persoană, nici măcar robul lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezentat, de către Bisericile instituționale, ca un monarh absolut, care face numai ceea ce vrea El și nu dă socoteală nimănui pentru ceea ce face și lucrul acesta nu mă încântă. Un Dumnezeu al dreptății, care îi pedepsește pe cei ticăloși, dar care mai întâi face totul ca să schimbe inimile oamenilor și deci motivațiile lor, este de dorit. De ce?

Unii Creştini sunt ca nişte baloane cu aer. Se înalţă spre înălţimi dar înăuntru lor este numai aer. Susţin cu tărie Biblia dar nu ştiu nimic despre felul în care a fost scrisă. Dacă nu eşti întru totul de acord cu ei şi nu spui exact ce spun şi ei începe atacul la persoană, eşti blamat şi considerat eretic.