Atunci când au fost arşi oameni de vii, în numele lui Isus Cristos, de către Inchiziţie, de exemplu Giordano Bruno, decizia a fost luată de instituţia bisericească şi nu de Biserica celor născuţi din Dumnezeu. Persecuţia Evreilor sau vânătoarea de vrăjitoare, nenumăratele crime săvârşite în numele credinţei creştine nu au nici un fel de amprentă spirituală, sunt săvârşite de o instituţie bisericească, ce îşi proteja propriile interese, sau care le promova atunci când considera că ele pot fi realizate pe această cale. Templierii au fost ucişi prin ordinul regelui Franţei, Filip al VI le-a, folosindu-se de complicitatea Papei Clement al V le-a, după ce au fost arestaţi în data de 13 octombrie 1307, deoarece deţineau averi uriaşe, care erau atrăgătore pentru rege. Filip al VI le-a însuşi era foarte îndatorat Ordinului, datorită a trei împrumuturi pe care le-a făcut de la Ordin şi nu le-a mai restituit. Papa a făcut jocul regelui, aşa cum îi dicta propriile interese şi, în 1311, a suspendat Ordinul, această suspendare rămânând valabilă până în zilele noastre. Între timp, mii de persoane au fost torturate şi ucise şi toate acestea s-au întâmplat în numele „purităţii” credinţei creştine, care însă a fost murdărită, tocmai din cauza unor astfel de acţiuni barbare. Să nu uităm că oaia blândă, care ne îndeamnă astăzi la pocăinţă, a fost în trecut o fiară. Nu este vorba desigur de credinţa creştină, în esenţa ei, de mesajul curat şi înălţător transmis de Isus Cristos, ci este vorba de „călcâiul de fier” care a strivit „grumazurile” celor care au crezut sincer în lumină, în numele doctrinelor unor Biserici instituţionale. 

Tăcerea vinovată a unor instituţii bisericeşti în faţa masacrelor fascismului sau abuzurilor comunismului, sau chiar colaborarea cu aceste forţe, nu reflectă, în mod necesar, spiritualitatea creştină. Constatarea mea este că una dintre cauzele pentru care toate aceste abuzuri s-au produs, o reprezintă o citire „ad literam” a Bibliei. Litera omoară pe când Spiritul dă viaţă. Creştinii erau arşi pe rug în baza textului care spune că anumiţi oameni vor fi mântuiţi, ca prin foc. (1 Corinteni 3: 14-15) Apostolul Pavel nu s-a referit la a da foc oamenilor la propriu, ci la o stare de spirit, generată de eventuale mustrări de conştiinţă, prin care unii trec atunci când greşesc neintenţionat, în activităţile lor cu caracter spiritual şi când realizează aceste greşeli.